File talk:Battle Flag of Moldavia (1467) - 2nd version.svg

Fictitious flag?

File:Kingdom of Hungary against Moldovans flag in battle - variants.jpg

Originals

These colors are refuted here. --Лобачев Владимир (talk) 10:03, 24 April 2021 (UTC)

Sources:

• Dan Cernovodeanu, Ştiinţa şi arta heraldică în România – Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1977, – p. 109–110.
• Heraldica Moldaviae. I, 2018 – Chișinău, 2019 – pp. 49–52 --Лобачев Владимир (talk) 17:38, 27 April 2021 (UTC)

Ro:

Prima interpretare coloristică şi semantică a steagului a fost dată de heraldistul Jean-Nicolas Mănescu în 1972. Iată care a fost lectura sa: „Gravura reprezintă oastea ungară în armuri grele sub baniera cu cele două steme ale regatului, înfruntând pe însuşi Ştefan, călare, în armură şi cu coif de tip oriental, înconjurat de o puternică gardă de pedestraşi.

Domnul poartă în mână un steag cu flamura lungă şi îngustă, vărgată paralel cu lancea şi pe care apare – imediat lângă lance – capul de bour.

Este o formă străveche de steag, derivată din gonfalonul sec. XIII, cu axul longitudinal al flamurii perpendicular pe lance. Dungile sunt desigur fasciile verzi şi galbene ale stemei dinastice, peste care s-a adăugat mai târziu – şi fără a se ţine seama de direcţia axului longitudinal – capul de bour al Moldovei (probabil în epoca lui Alexandru cel Bun sau a urmaşilor săi, când s-au încercat şi alte formule de îmbinare a fasciilor cu capul de bour). Credem că un steag de acelaşi tip străvechi – steag de învestitură, la origine – a stat la baza fasciilor din stema voievodului Petru I [primul voievod moldovean care pe moneda sa a combinat în scut fasciile cu crinii angevini, stemă citită şi blazonată de J.-N. Mănescu astfel: „scut despicat – în dreapta, fasciat verde şi aur; în stânga pe albastru două (sau şapte) flori de crin” – n. n.], care în stema lui Ştefan cel Mare ocupă cartierul al doilea” (I. N. Mănescu, Stema Moldovei, în „Magazin istoric”, Bucureşti, 1972, nr. 5, p. 38–39.).

Alt mare heraldist, Dan Cernovodeanu, în lucrarea sa fundamentală din 1977 a acceptat lectura că pe gravura dată ar fi reprezentat „Ştefan cel Mare în mijlocul oştii sale, ţinând în mâna dreaptă un gonfalon a cărui flamură este aparent striată de dungi alternate, în pal (deci paralele cu mânerul banierei de război terminate în vârf de lance), peste care broşează un cap de bour văzut din faţă”, dar nu a acceptat întru totul ipotezele interpretative ale colegului şi prietenului său: „Întrucât, după cum se ştie, acest gen de steaguri de luptă cunoscute încă de pe timpul cruciadelor, înfăţişau întotdeauna pe flamura lor piesele sau mobilele heraldice plasate în poziţia lor normală (adică pe axul longitudinal şi nu pe cel lateral al pânzei), însemna că dungile de pe stindardul lui Ştefan cel Mare nu erau paluri ci fascii alternate, peste care broşa capul de bour (ce, corect, ar fi trebuit reprezentat cu coarnele îndreptate spre hampă, şi nu cu ele paralel cu aceasta). Respectivul steag constituie aşadar o altă încercare de combinare a armelor ţării (capul de bour văzut din faţă) cu fasciile dinastice, aşa precum mai întâlnisem cazuri ca spre exemplu pe aversul monedei lui Roman al II-lea […], în care fasciile şi capul bovideului heraldic apăreau fiecare în câte un cartier al scutului despicat al familiei domnitoare […]. I. N. Mănescu crede că drapelul reprezentat pe gravura din cronica maghiară amintită, ar putea fi eventual, descendentul unui vechi steag fasciat de învestitură (cu valoare deci de arme de familie) pe care Petru I să-l fi primit din partea suzeranului angevin. Nu excludem o atare ipoteză, însă autorul în cauză mai afirmă că fasciile de pe gonfalonul lui Ştefan cel Mare ar fi fost verzi şi galbene, deci identice cu cele din stema dinastică a Basarabilor. În ceea ce ne priveşte, raliindu-ne părerii lui Octavian Iliescu pe care o raportăm şi la Moldova, credem puţin probabil ca Ludovic de Anjou să fi conferit lui Petru I ca vasal, arme în care să figureze un metal, în speţă aurul, superior în scara ierarhică a smalturilor heraldice argintului ce alcătuieşte, alternat cu roşu, fasciile din stema regatului ungar. Dacă suveranul amintit a putut eventual conferi lui Petru vreo stemă fasciată, aceasta – opinăm noi – a trebuit să fie în smalturile roşu şi argint din stema Ungariei, bazându-ne pe procedeul feudal frecvent prin care unii suzerani acordau unor vasali – parţial sau integral – propriile lor arme. Ulterior, afirmăm în continuare, atunci când Roman I unifică şi mai apoi Alexandru cel Bun recuperează teritoriile sudice ale Moldovei care aparţinuseră Basarabilor, stema dinastică a putut fi schimbată – spre a consfinţi această întregire a ţării – operându-se un transfer de smalturi; în cazul în speţă, scutul dinastic despicat al Muşatinilor ar conţine, de la cei doi voievozi menţionaţi încolo, la dextra fasciile verzi şi aur simbolizând Ţara de Jos, preluată din armele Basarabilor foştii posesori, iar la senestra florile de crin, concedate foarte probabil lui Petru I, simbolizând Ţara de Sus asupra căreia domnise acest voievod. Ipoteza noastră este plauzibilă deoarece dacă în secolul al XIV-lea au existat două Moldove şi două coroane, nimic nu a împiedicat desigur, să existe şi două steme ale fiecăruia dintre aceste teritorii” (Dan Cernovodeanu, Ştiinţa şi arta heraldică în România, Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1977, p. 109–110.).

Source: Heraldica Moldaviae. I, 2018 – Chișinău, 2019 – pp. 49–52

--Лобачев Владимир (talk) 17:44, 27 April 2021 (UTC)