File:Nicolae Grigorescu - In inima padurii.jpg

Română: In inima pădurii, ulei pe pânză, 23 × 35,5 cm, semnat ilizibil dreapta jos, cu roșu, "Grigorescu".

Călătoriile în spațiul franțuzesc au avut, pe parcursul carierei, diverse motivații relevante pentru biografia lui Nicolae Grigorescu. Dacă primele itinerarii s-au axat în jurul Parisului și a Barbizonului – călătorii relevante pentru perioada studiilor și cea a acumulărilor impresioniste -, următoarele sejururi (de până în 1890) ne prezintă atât atracția față de peisajul specific (Bretania, Provence), cât și gândurile lui Grigorescu de a se stabili definitiv în Franța. Perioada petrecută în special în cursul deceniului 7 al sec. al XIX-lea la Barbizon avea să îi orânduiască lui Grigorescu, pe lângă premisele unui realism decantat în impresionism și motivele picturale de mai târziu. Artistul a căutat să reprezinte aceleaşi tipuri de subiecte asupra cărora se opreau artiştii Școlii de la Barbizon sau impresioniştii, în varianta lor românească. Continuându-şi obiceiul lucrului în plein-air, a pictat peisaje cu personaje integrate în natură, redând atmosfera tipică a satului muntenesc, în lumina sa caracteristică. Preluând componenta poetică a subiectului de la artiştii de la Barbizon, Grigorescu a fost atras în special de un anumit tip de peisaj natural şi uman.

Opera "În inima pădurii" este un exemplu desăvârşit al asimilării procedeelor meaştrilor de la Barbizon într-o viziune care începuse deja să-şi impună originalitatea. Pictura impresionează prin stăpânirea redării luminii, prin măiestria realizării contrastelor dintre zonele umbrite şi cele luminoase, bogăţia detaliilor şi sentimentul liric dominant. Motivul pădurii, unul dintre preferatele artistului, este tratat într-o manieră apropiată de romantism, în care se remarcă aspecte ce ţin de observaţia în plein-air şi studiul efectelor de lumină. Momentul pe care îl alege Grigorescu aici este greu de fizat în zi, căci razele care pătrund prin desişul vegetaţiei aprind colţuri în culori intense. Într-un peisajul relativ idilic, armonios integrat în cadrul natural, descoperim motivul stâncii pe care îl recunoaștem în diverse picturi ale lui Grigorescu: "Peisaj cu stânci la Fontainebleau" (48 x 64, MNAR inv.722), realizat de Grigorescu spre finalul epocii de ucenicie în Franţa, ne vorbeşte nu doar despre artistul deja format, capabil să articuleze coerent şi energic o compoziţie, ci şi despre virtuţile picturale, ordonatoare şi cromatice ale naturii în această zonă destinată a-i inspira pe peisagişti şi a da naştere unui filon din arta modernă; într-o capodoperă pictată în Bretagne, pe malul Oceanului, "Pescăriţă la Granville" (către 1885-1887), stâncile gri din dreapta sunt element esenţial al construcţiei imaginii. Tipul compoziţional este recurent în pictura lui Grigorescu, regăsindu-se pe o perioadă cuprinsă între faza începuturilor, asociată stagiului în pădurea de la Fontainebleau şi ultimii ani ai creaţiei sale.